Invatamant modern.

Sistemele de invatamant din tari precum Coreea de Sud, China,Japonia,Singapore…etc, asigura tinerilor din aceste tari controlul asupra viitorului planetei noastre, asupra viitorului copiilor nostri si al copiilor din restul tarilor in care invatamantul este organizat si functioneaza prost. Probabil vom mai vedea inca vreo 20-30 de ani USA si EU in varful puterii economice mondiale, insa semnalele pentru viitorul nu prea indepartat nu sunt defel bune pentru aceste superputeri. Nu ai cum sa rezisti prea mult cu sisteme de invatamant jalnice. Nu te poti baza doar pe importul de creiere, din tarile mai sarace. In mai toate disciplinele “grele”, in care trebuie depus un efort intelectual urias,foarte multi dintre copiii cu situatie materiala buna si foarte buna, din tarile dezvoltate, pur si simplu nu mai au acelasi nivel de motivatie pe care il au tinerii din tarile mai putin dezvoltate. Bineinteles ca sunt multe zone slab dezvoltate in care copiii traiesc intr-o drama continua, rafuieli politice si militare interminabile, sisteme politice dictatoriale, sau conduse de grupuri de talhari – in aceste tari tinerii abia reusesc sa supravietuiasca, cu greu mai au timp si energie pentru studiu.

Principala problema a sistemelor de educatie din tarile europene, isi are radacinile in lipsa motivatiei. Nu este nimic nou, cam toata lumea stie acest lucru, dar prea putini fac ceva concret , realist si eficient pentru a salva situatia. Experimentele care se fac in unele state europene, cum ar fi de exemplu in Finlanda, nu se dovedesc a fi capabile sa tina piept iuresului asiatic. Este destul de greu sa simti vreo urma de optimism, cand auzi ca tinerii asiatici petrec zilnic peste 10 ore cu invatatul, iar majoritatea tinerilor europeni, pierd aiurea vremea fara nicio tinta importanta. Foarte multe minti stralucite, experti in psihologie,in psihopedagogie si tot felul de alte stiinte , se screm de zeci de ani sa gaseasca metode , programe si tehnici de educatie tot mai performante , insa rezultatele sunt ridicol de slabe. Pur si simplu,personajele implicate in urnirea acestei grele pietre, nu reusesc sa inteleaga ca intre ei si tinerii ce trebuie educati, exista o uriasa prapastie – copiii vad si simt aceasta prapastie,marii experti nici vorba. Am tot vazut zeci de incercari penibile ,in care pedagogi de tot felul, se amageau ca motivatiile inventate de ei concid cu motivatiile reale ale copiilor. Este adevarat ca exista un numar limitat de copii ce mimeaza ca au fost cuceriti de acele motivatii. Altii prin imitatie, urmeaza aceeasi mimare. Unii nu pot fi niciodata impresionati de gogomaniile ce se doresc convingatoare . Copiii fie nu sunt capabili sa descrie prapastia existenta intre ei si educatori, fie pur si simplu le este frica de consecinte, asa ca majoritatea evita subiectul “prapastiei”. De regula copiii sunt antrenati din familie cu inutilitatea reactiei impotriva prapastiei. Intre ei si parinti exista,deasemenea, o prapastie asemanatoare, dar faptul ca parintii sunt mereu ocupati cu tot felul de lucruri “foarte importante” , ii fac prea orbi pentru a vedea prapastia.

Ce metode putem folosi pentru a construi un pod solid peste prapastia ce are pe un mal copiii iar pe celalata parintii si educatorii ? Daca de zeci de ani o multime de specialisti se chinuie sa rezolve aceasta problema, insa fara niciun rezultat pozitiv. atunci poate ar trebui sa coboram pe fundul prapastiei si sa vedem ce nu este in regula. O problema foarte complicata nu poate fi rezolvata decat cu metode foarte simple, iar cea mai simpla metoda in acest caz ramane motivarea materiala.trebuie sa ne intelegem adancul animalitatii din noi si sa exploatam slabiciunile animalului din noi. Daca nu procedam in acest fel , vom sfarsi doar prin a dezvolta acest animal in detrimentul rationalului, in detrimentul umanului lasat de creator in genele noastre.

Cum pot fi motivati material copiii ? Oferindu-le recompense reale, pentru fiecare achizitie informationala importanta pe care o realizeaza. In unele familii,se aplica cu succes motivarea materiala pentru faptele bune ale copiilor. Dar nu putem vorbi de o procedura metodica,constant executata si monitorizata profesional. Este ceva mai degraba instinctual, insa cu rezultate foarte spectaculoase de fiecare data cand este facut cum trebuie.

Pe langa motivarea materiala, trebuie tinut cont si de foarte delicata si serioasa problema a furtunii hormonale ce incepe a face ravagii in tineri de la o anumita varsta. Dar aceasta problema este de competenta medicilor – doar specialistii veritabili din domeniul medical pot aborda corect aceasta problema.

Motivarea materiala, de care am amintit mai sus, poate avea un rol foarte important inclusiv in amplificarea autocontrolului copiilor asupra presiunii pe care o exercita iuresul hormonal.

Cand vorbesc de motivarea materiala, ma refer la diferite forme de recompensare materiala. Cu cat recompensele materiale sunt mai simbolice, cu atat feedback-ul din partea copiilor va fi mai anemic. Cu cat recompensele materiale depasesc anumite limite realiste,de bun simt, cu atat interesul si motivatia copiilor incep sa se diminueze. Motivarea materiala, nu poate avea rezultate bune, decat printr-o implicare stransa intre profesori si parinti. Mereu vor exista familii in care odraslele vor primi exagerat de mult si gratis. In asemenea situatii cu greu vor mai fi tentati copiii sa invete pentru o recompensa in valoare de 500 euro(de exemplu) pentru trecerea unui examen cu un anumit numar de puncte. De exemplu , sa zicem ca se ofera o recompensa de 500 euro oricarui copil ce obtine minim 390 de puncte la un examen de informatica(de tip grila – cu 400 intrebari), daca parintii acelui copil ii ofera sume mult mai mari pentru tot felul de nimicuri,copilul nu va mai fi atat de motivat sa invete pentru a se apropia de cele 400 de puncte. Insa nu este o mare tragedie – in fond aici vorbim de o metoda ce are ca scop amplificarea motivatiei pentru marea parte a copiilor, nu doar pentru clasa celor mai avuti.

Pana in momentul cand oamenii de stiinta vor reusi sa produca dispozitive, proceduri, metode,… pentru ca informatiile sa fie transferate in creierele copiilor, la fel cum se transfera fisierele intr-un computer, singura metoda cu adevarat realista este motivarea materiala. Pe langa motivatie, in decursul istoriei , arma principala in stimularea apetitului pentru invatatura al copiilor, a fost frica. Insa aceasta metoda nu mai poate fi de actualitate. Motivatia ramane singura cale pentru trezirea tinerilor. Iar acest lucru, dupa cum am mai zis, trebuie realizat de scoala impreuna cu familia si tutorii copilului.

Bineinteles, sistemul de examinare trebuie schimbat radical, prin introducerea examinarilor de tip grila, transmise online,cu foarte multe intrebari(minim 400 per examen – stabilite aleatoriu ,in prezenta copiilor si tuturor doritorilor,dintr-o baza de date( ce va contine inclusiv rezolvarea problemelor) formata cu cel putin un an inaintea examenului si accesibila oricarui copil. Respectiva baza de date trebuie sa cuprinda intreaga programa scolara aferenta disciplinei respective.

Programele scolare trebuie adaptate continuu, realitatilor evolutiei economice , sociale si stiintifice. Rolul profesorilor trebuie orientat cu precadere spre consultanta, spre rolul de tutor, de antrenor. Invatamantul trebuie axat mai mult pe studiul individual plus discutiile intre elevi si dintre elevi si profesori sau tutori. Profesorul nu trebuie sa predea niciodata. Profesorul trebuie sa ajute tinerii sa inteleaga si sa aprofundeze ceea ce invata individual din materiile prevazute in programele scolare stabilite la nivel national.

Un invatamant modern, trebuie sa tina neaparat cont si de educatia fizica si sanatatea copiilor. In aceasta privinta guvernul trebuie sa schimbe radical viziunea si strategia. Este o mare prostie finantarea performantei sportive in detrimentul sportului pentru sanatate. Dupa cum am mai zis si in alt articol, sportul de performanta trebuie lasat in totalitate pe mainile investitorilor privati. O tara care investeste o gramada de bani pentru a avea sportivi pe podiumurile olimpice, dar nu asigura tuturor tinerilor conditiile de a face sport pentru sanatate, este o tara inapoiata. Doar dupa dotarea oricarui centru de invatamnt cu minibaze sportive complexe, plus o programa ce va contine obligativitatea a minim 6 ore de sport saptamanal, vom putea vorbi de o apropiere de normalitate. In cazul in care mai raman bani se pot aloca si experimentelor cu sportul de performanta.

Subiectul este infinit. Trebuie discutat si analizat continuu. Deocamdata doar atat pentru acest articol. In alte articole viitoare vom mai aborda subiectul educatiei.